Capitolul 6 - Recviem pentru un suflet pierdut.

As vrea sa ma trezesc si apoi din pat sa ma scol
Dar sufletul meu e mort, e nevoie de un defibrilator
Incercand sa resuscitez inima mea decedata
Sa mai am o incercare sa traiesc in aceasta lume fada
Un lung siroi de lacrimi insirat pe multe leghe
Cele din urma varsate la ultima noapte de veghe
Inainte sa fie ingropat pe veci, fara sanse de revenire
Ce sa mai? Sunt un cadavru ambulant in devenire
Urmand sa fie ingropat in curand pe veci
Un ultim sarut ii dau pe ale sale buze reci
Imi iau la revedere de la cel mai buna partea a mea
Si o sa ma arunc in gol in aceasta lume rea
Nimic nu o sa mai conteze decat ai mei parinti
Care ne-au invatat sa facem numai bine si sa fim cuminti
Si voi folosi acest corp ramas gol ca sa le asigur
O batranete lipsita de orice griji...desigur
Iar cand ei nu vor mai fi pe acest pamant
Prin aceste cuvinte, un sacru legamant
Imi voi lua adio de la aceasta lume
In care nu exista legi,datini,cutume
Si sper sa ma reintalnesc cu ce-acum am pierdut
Sa pot simti din tot sufletul vreau iar sa ajung
Dar pana atunci iadul nu cunoaste margini
Ororile pe care le ascunde ar umple astfel multe pagini
Poate ca asta mi-ar mai ramane sa fac
Sa le scriu pe toate aici in loc sa tac,
Avertizand astfel pe altii de acest drum
De se vor aventura pe el, totul se va face scrum.
Acum permite-ti-mi sa mai pling un pic
Pana cand sufletul va fi-mi luat de al mortii dric
Voi plange pentru ca nu am fost mai tare
Crezul nu a fost indeajuns, vointa nu a fost destul de mare.