Capitolul 2 - Blestemul si misterele

Aceasta ar fi a doua oara cand scriu ceva intr-o saptamana, un nou record daca m-as putea exprima asa. Tot ce pot sa imi doresc in momentul acesta ar fi sa pot iarasi sa scriu zilnic nenumarate randuri in care sa pot ilustra imaginile sinistre si in acelasi timp angelice care se contureaza in spatele mastilor pe care le port ducand sufletul meu cand in infern cand in purgatoriu. De paradis nici nu poate fi vorba, caci mai am mult de strabatut din aceasta "coasta singuratica" pana sa pot ajunge la salvare.

As fi putut scrie si zilele trecute, dar o accentuata stare de depresie m-a oprit. Nu aveam chef sa fac nimic, si in acelasi timp nu aveam rabdare sa stau locului. De mult timp nu m-am mai simtit asa de incoltit de lupii nemilosi ai destinului, lasat prada naturii fara nici un dram de speranta. Se adunasera toate peste mine, si o conversatie cu un fost coleg de generala si foarte bun prieten in copilarie a facut ca ghilotina sa cada asupra-mi. Munca pe care el o intreprinde este exact ce isi dorea sa faca in viata si ii aduce bucurie, de altfel un lucru extrem de rar in zilele noastre, sa iti poti permite sa faci ceea ce iti place pentru toata viata este o adevarata binecuvantare.

Sa revenim totusi la subiectul principal. Pe langa grija financiara pentru ziua de maine, cu noile legi bugetul familiei diminuandu-se considerabil, lipsa unei cariere care sa imi aduca vreo satisfactie (scris), lipsa unui cerc de prieteni care sa poata macar sa inceapa sa inteleaga ce si cum sunt eu de fapt si astfel sa pot preda mai departe toate aceste invataturi care desi le-am acumulat in 23 de ani totusi se pare ca au fost stranse intr-o perioada mult mai mare de timp decat aceasta viata efemera pe care o traiesc eu acum. O alta parte a acestui blestem sub influenta caruia a fost intreaga-mi viata este aceea ca singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodata sa nu imi fie indeplinit, ci doar amagiri, himere pe care atunci cand ajungi sa le atingi se transforma in pulbere fiind risipite astfel de o singura adiere de vant. Poate multora o sa li se para siropos, dar da, vorbesc despre dragoste.

Acesta este un subiect prea complex pentru a putea fi discutat intr-o simpla postare pe un blog amarat. Dar certitudinea pe care am ajuns sa o cunosc este aceea ca nu stiu daca o persoana la un milion traieste cu adevarat o poveste de dragoste. Poate nici atat, poate este o cifra mult mai infima decat aceasta, cel putin la magnitudinea la care sunt obisnuit eu sa traiesc. Acum nu vreau sa credeti ceva de genu: "Ia uita-te domne si la asta. Da' cine se crede el sa spuna cum se traieste in lumea asta si ce e aia dragostea. Cine e el sa ne tina teoria batului de chibrit in ceea ce priveste iubirea? Cu ce mama dracului e el mai special de isi permita sa zica astfel de lucruri?".

Accept aceste intrebari si este simplu a le raspunde la toate printr-un lucru pe care mi l-a spus buna mea "surioara" din facultate acum cativa ani si anume d-soara Ozzy Raluca,care imi spunea intotdeauna ca traiesc prea intens fata de restul lumii si ca energia pe care o am eu este mult mai puternica fata de ceilalti. Nu stia cat de adevarate sunt aceste lucruri pana nu a trecut printr-o perioada nefasta in dragoste. Poate nefasta este prea putin pentru a descrie acea stare, este mai degraba o combinatie fina intre tortura, durere si agonie, fiind neputincios in fata evenimentelor ce se desfasurau in fata propriilor ochi fara a putea avea un cuvant de spus pentru a opri acest chin continuu. Si cand i-am spus ca asa de intens traiesc eu zi de zi, fara vreun alt factor cum ar fi atractia fata de o persoana de sex opus, care sa deschida acea cutie a Pandorei ce este sufletul meu, a inteles cu adevarat la ce chinuri sunt supus zi de zi doar pentru ca pot simti.

Si din nou revenim la subiectul principal. Cum mi-a trecut acea stare avansata de depresie? Sincer inca este un mister, singurul raspuns pe care am reusit sa il gasesc fiind persoana care a facut acest lucru sa se intample, si culmea nu as fi crezut niciodata ca se va intampla tocmai din partea ei.

In acest moment as putea sa spun ca in viata mea salasluiesc trei fiinte : prima o reprezinta aceasta persoana, care se pare ca este un copil mare, asta fiind drumul pe care ea l-a ales in aceasta viata, nimic neputand sa o doboare sau sa faca sa ii piara zambetul de pe buze. A doua este o persoana plina de mister, o doamna in adevaratul sens al cuvantului, frumoasa, aranjata, inteligenta, care raspunde cu tact la diversele apropouri care ii sunt facute, avand grija sa nu raneasca pe cel care le-a facut dar prin modul de exprimare sa dea de inteles ca nu este posibil, desi cuvintele exprima opusul. As putea spune ca este un suflet cu multa experienta in spate, dar prefer sa ma abtin pana la noi informatii.
A treia este o persoana in care vad stabilitate si siguranta si alaturi de care as vrea sa cladesc un viitor. Sincer nu stiu daca felul in care traiesc eu sau ce imi doresc de la aceasta viata are vreun punct comun cu ce doreste ea, dar incercarea moarte n-are.

Ideea este ca fiecare dintre ele influenteaza intr-un anume fel al meu suflet, influentandu-l dincolo de capacitatea mea actuala de intelegere, si as vrea sa le cunosc mai indeaproape, sa stiu cum gandesc, cum simt, ce asteptari si ce vise nebunesti au de la aceasta viata. Nu am nici o asteptare ca ceva sa se intample, pur si simplu ele reprezinta un mister pentru mine, unul din putinele pe care le poate oferi societatea actuala ce merita a fi dezlegate.

Oricum este un lucru pe care simt ca trebuie sa il fac, sunt niste lectii pe care trebuie sa le invat de la aceste distinse suflete, si sunt dispus sa le invat indiferent de pretul pe care il voi plati mai tarziu in fata destinului. Spun acest lucru pentru ca nici macar o lectie pe care o inveti nu e gratuita, pretul fiind stipulat in contractul cu aceasta lume, desi nu stii care este acesta de la inceput ci abia cand apuci sa il platesti iti dai seama de cat de mare e acesta.

Chapter 1 - The Comeback

I have somewhat doubts if i should write in romanian or in english but since my old blog was only done in my native language, thus this will be a combination of the two that define me.

How long has it been since i let my soul open and let my fingers run chaotic on the keyboard writing all that i think and feel in these moments? It has been about one year and a half since my last blog entry and about one year since my last creation was started (of course due to lack of inspiration i decided to postpone the process of creation to another time when my words will make more sense and will please me first of all).

A lot has happened in this past year, although i feel as if my life stood still in time and that the battle with destiny is at a stalemate stage. I don't know where even i should begin.

First of all, these three years i spent in the airport working provided me with plenty enough souls to study, few of which i got attracted to and helped me skip a few steps in this winding road we call evolution. Nothing really happened besides a crush and weeks full of turmoil trying to figure out why it didn't work, if there is anything i did wrong with each of them. I have analyzed every angle one could possibly imagine at the moment, but as always it proved to be the wrong thing to do.

I stand by my theory that the INSTINCT is the primal and most conclusive element that one can follow because it is never wrong if you learn to listen to it and then tune in to its wavelength being able to even foresee up to a point the outcome of a situation or a relationship before it even starts to develop.

The definition of the INSTINCT is quite simple if one takes enough time to think of it : "The first sensation that comes to ones soul at analyzing something, before the first thought comes forward, before the first emotion emerges, before anything that might be subjective and alter the conclusion that we are trying to reach."
Also the INSTINCT will be tuned in conformity with its bearer's needs, principles, goals and destination. It may be different from one person to the next in the way it acts, depending besides the things i said earlier on that soul's real age. For example if it is one like mine that has lived for centuries if not for far more than that the needs that need to be fulfilled are very deep and have a lot of conditions that need to be met before it even attempts to acquire the goals that must be reached within one lifetime. In addition to this, the needs, goals, principles are infinitely more complex to one who has lived as long as i did than to the average human that just barely learns to speak and walk, metaphorically speaking of course. (Note to the reader : "If a psychologist reads this post would probably think that i am a crazy and narcissistic person suffering from delusion, multiple personality, paranoia, schizophrenia and probably a few more diagnostics than those listed here. But if you think like that you should not read further on because you would not understand a thing, not to mention to learn anything from the lines wrote here")

Returning to the issue of the INSTINCT, it has proven to me all my life that is ALWAYS right. Although there were times when i have come to doubt it, not seeing why one situation has gone opposite of what i thought was necessary for me, later on after things calmed down its purpose was to be revealed. Also i managed to see that in those situation there were lessons that needed to be learned to keep me accelerating on this "lonely coast" towards redemption and bliss.