Capitolul 7 - Parasirea patriei mama pentru meleaguri straine.

Am denumit poate simbolic aceasta postare astfel, pentru ca in mai putin de o saptamana ma voi regasi intr-o tara straina, singur, fara nici un punct de sprijin in afara de propria persoana. Am fost impins in a lua aceasta decizie de situatia din familie care se agraveaza pe zi ce trece dar si din dorinta unui nou inceput.

Mi-e frica. Mi-e atat de frica ca o sa dau gres. Si nu pentru mine, ca daca m-as dezamagi doar pe mine atunci nu ar fi nici o problema. O alta consecinta grava a nereusitei mele, una care pentru mine este inacceptabila ar fi pe langa inglodarea mea si a parintilor in datorii pentru probabil urmatorii 5 ani, ar fi faptul ca ii dezamagesc pe ei. Efectiv lor le datorez viata mea si starea buna de sanatate in care sunt, desi s-au chinuit cu mine in acesti 24 de ani destul de mult incercand sa imi ofere tot ce e mai bun. Cred ca a venit vremea sa le ofer eu o batranete lipsita de griji si sa le dau niste motive sa fie ei mandrii de mine. Singurul lucru pe care il mai pot dori in viata asta cu adevarat este sa pot vedea ochii lor sclipind de bucurie si de mandrie pentru ca baiatul lor a reusit in viata. Niciodata nu am reusit sa le ofer acea bucurie, creand cu sau fara vointa mea doar probleme, lucru pentru care nu sunt deloc mandru si pe care trebuie sa il rascumpar inzecit.

Si cu toate astea, ma arunc de pe cel mai inalt pisc cunoscut omului, fara parasuta sau vreun mod de a-mi opri caderea in neant. Singurul mod de a supravietui odata ajuns acolo va fi ca portile sanctuarului meu sa se redeschida, primindu-ma cu bratele deschise...Voi scrie...Voi scrie zilnic, fiecare gand ce imi trece prin capul meu nebun, fiecare himera ce prinde forma prin imaginatia mea nebuna, pana cand aripile se vor deschide si voi putea zbura, traindu-mi restul zilelor in aceeasi singuratate ca si pana acum, un singur lucru schimbandu-se, casa mea nu va mai fi pamantul, ci eterul nemarginit, si astfel, ascuns in nori voi privi asupra umanitatii si voi lua aminte la greselile pe care le-am facut si eu si ei, sperand ca urmatorul pas al existentei mele ce va urma acestei vieti sa fie unul mai bun ca acesta in care singurul rol pe care se pare ca il am este de observator, si din cand in cand de binefacator si nu va ganditi ca cine stie ce bine am facut in viata asta, nu, doar ajutorul minor, de cele mai multe ori moral acordat celor ce aveau nevoie de el in acel moment.

Si cu toate astea aici mai sunt ceva persoane ce as fi dorit sa le cunosc mai indeaproape, pentru ca stiu ca as fi avut inca multe de invatat de la ele si pentru ca mi-ar fi facut o deosebita placere in a avea onoarea de a le cunoaste. Cum zicea Bilbo Baggins din Stapanul Inelelor "I don't know half of you half as well as I should like; and I like less than half of you half as well as you deserve." (acest citat este pentru cunoscatori :P)

In urmatoarele zile o sa am niste intalniri destul de interesante cu niste domnisoare pe care am sa le pot cunoaste intr-o singura zi, sau ma rog, cat de bine poti cunoaste intr-o singura zi, cred ca vom vedea. Of, de ce mama dracului m-a lasat pe pamantul asta cu aceste conceptii si principii mai mult decat arhaice si nu mi-a dat si mie o personalitate de gigolo ca sa sar si eu din floare in floare si sa iubesc toate fetele la maxim, in schimb m-a lasat sa indur povara unei viete solitare, in care sunt dat sa vad cum oamenii se gasesc in viata, se casatoresc, fac copii, fara ca eu sa pot da de urma acestei iluzii numite iubire. Tot ce imi este lasat este acest dar de a pune in cuvinte toate sentimentele, trairile si gandurile mele, ca un jurnal al carui pagini sunt parti din sufletul meu, iar cerneala este un amestec intre sangele si sudoarea pe care le platesc ca pret in aceasta lume perfida, precum si lacrimile varsate si nevarsate ce imi inunda inima, inecand-o intr-un ocean interminabil de suferinta. Dar asta e, singurul lucru pe care l-am cautat vreodata este unicul de care nu voi avea parte.

Acum ca ma mut intr-o alta tara poate ca ar trebui sa las crearea de iluzii care ma face sa par ceea ce nu sunt la o parte si sa las ca adevarata mea fata sa iasa la lumina. Prea mult timp a trecut de cand am izolat-o in intuneric, in spatele a nenumarate oglinzi, lasand reflectiile sa deformeze modul in care ceilalti ma percep, poate ca prin facand asta am ratat si orice sansa la iubire, dar poate spune cineva cu certitudine asta? Cativa prieteni imi spun ca ma percep ca fiind mai mult in partea intunecata a energiei creatoare si nu zic ca gresesc cu nimic, reusind astfel sa imi dau seama ca au dreptate si ca am facut asta doar pentru a putea proteja acel spirit, atat de sensibil la cea mai mica atingere de catre alta persoana, la cea mai mica soapta, la cea mai mica adiere de vant. Si toate acestea, pentru ca am fost atat de naiv pana acum si prea multi oameni m-au luat de prost, de fiecare data cand aveau nevoie de cineva am fost acolo, iar cand eu am avut nevoie de cineva sa imi fie aproape, ca intotdeauna, singurul element era vantul, care anunta lipsa vreunei persoane care sa ma sustina macar cu o vorba buna, pentru a imi alunga amarul.

Ar fi prea multe de zis, dar si maine e o zi asa ca voi continua acest nesfarsit documentar al unei vieti poate traite degeaba.

Si totusi, mi-e frica, mi-e atat de frica...