Capitolul 7 - Parasirea patriei mama pentru meleaguri straine.

Am denumit poate simbolic aceasta postare astfel, pentru ca in mai putin de o saptamana ma voi regasi intr-o tara straina, singur, fara nici un punct de sprijin in afara de propria persoana. Am fost impins in a lua aceasta decizie de situatia din familie care se agraveaza pe zi ce trece dar si din dorinta unui nou inceput.

Mi-e frica. Mi-e atat de frica ca o sa dau gres. Si nu pentru mine, ca daca m-as dezamagi doar pe mine atunci nu ar fi nici o problema. O alta consecinta grava a nereusitei mele, una care pentru mine este inacceptabila ar fi pe langa inglodarea mea si a parintilor in datorii pentru probabil urmatorii 5 ani, ar fi faptul ca ii dezamagesc pe ei. Efectiv lor le datorez viata mea si starea buna de sanatate in care sunt, desi s-au chinuit cu mine in acesti 24 de ani destul de mult incercand sa imi ofere tot ce e mai bun. Cred ca a venit vremea sa le ofer eu o batranete lipsita de griji si sa le dau niste motive sa fie ei mandrii de mine. Singurul lucru pe care il mai pot dori in viata asta cu adevarat este sa pot vedea ochii lor sclipind de bucurie si de mandrie pentru ca baiatul lor a reusit in viata. Niciodata nu am reusit sa le ofer acea bucurie, creand cu sau fara vointa mea doar probleme, lucru pentru care nu sunt deloc mandru si pe care trebuie sa il rascumpar inzecit.

Si cu toate astea, ma arunc de pe cel mai inalt pisc cunoscut omului, fara parasuta sau vreun mod de a-mi opri caderea in neant. Singurul mod de a supravietui odata ajuns acolo va fi ca portile sanctuarului meu sa se redeschida, primindu-ma cu bratele deschise...Voi scrie...Voi scrie zilnic, fiecare gand ce imi trece prin capul meu nebun, fiecare himera ce prinde forma prin imaginatia mea nebuna, pana cand aripile se vor deschide si voi putea zbura, traindu-mi restul zilelor in aceeasi singuratate ca si pana acum, un singur lucru schimbandu-se, casa mea nu va mai fi pamantul, ci eterul nemarginit, si astfel, ascuns in nori voi privi asupra umanitatii si voi lua aminte la greselile pe care le-am facut si eu si ei, sperand ca urmatorul pas al existentei mele ce va urma acestei vieti sa fie unul mai bun ca acesta in care singurul rol pe care se pare ca il am este de observator, si din cand in cand de binefacator si nu va ganditi ca cine stie ce bine am facut in viata asta, nu, doar ajutorul minor, de cele mai multe ori moral acordat celor ce aveau nevoie de el in acel moment.

Si cu toate astea aici mai sunt ceva persoane ce as fi dorit sa le cunosc mai indeaproape, pentru ca stiu ca as fi avut inca multe de invatat de la ele si pentru ca mi-ar fi facut o deosebita placere in a avea onoarea de a le cunoaste. Cum zicea Bilbo Baggins din Stapanul Inelelor "I don't know half of you half as well as I should like; and I like less than half of you half as well as you deserve." (acest citat este pentru cunoscatori :P)

In urmatoarele zile o sa am niste intalniri destul de interesante cu niste domnisoare pe care am sa le pot cunoaste intr-o singura zi, sau ma rog, cat de bine poti cunoaste intr-o singura zi, cred ca vom vedea. Of, de ce mama dracului m-a lasat pe pamantul asta cu aceste conceptii si principii mai mult decat arhaice si nu mi-a dat si mie o personalitate de gigolo ca sa sar si eu din floare in floare si sa iubesc toate fetele la maxim, in schimb m-a lasat sa indur povara unei viete solitare, in care sunt dat sa vad cum oamenii se gasesc in viata, se casatoresc, fac copii, fara ca eu sa pot da de urma acestei iluzii numite iubire. Tot ce imi este lasat este acest dar de a pune in cuvinte toate sentimentele, trairile si gandurile mele, ca un jurnal al carui pagini sunt parti din sufletul meu, iar cerneala este un amestec intre sangele si sudoarea pe care le platesc ca pret in aceasta lume perfida, precum si lacrimile varsate si nevarsate ce imi inunda inima, inecand-o intr-un ocean interminabil de suferinta. Dar asta e, singurul lucru pe care l-am cautat vreodata este unicul de care nu voi avea parte.

Acum ca ma mut intr-o alta tara poate ca ar trebui sa las crearea de iluzii care ma face sa par ceea ce nu sunt la o parte si sa las ca adevarata mea fata sa iasa la lumina. Prea mult timp a trecut de cand am izolat-o in intuneric, in spatele a nenumarate oglinzi, lasand reflectiile sa deformeze modul in care ceilalti ma percep, poate ca prin facand asta am ratat si orice sansa la iubire, dar poate spune cineva cu certitudine asta? Cativa prieteni imi spun ca ma percep ca fiind mai mult in partea intunecata a energiei creatoare si nu zic ca gresesc cu nimic, reusind astfel sa imi dau seama ca au dreptate si ca am facut asta doar pentru a putea proteja acel spirit, atat de sensibil la cea mai mica atingere de catre alta persoana, la cea mai mica soapta, la cea mai mica adiere de vant. Si toate acestea, pentru ca am fost atat de naiv pana acum si prea multi oameni m-au luat de prost, de fiecare data cand aveau nevoie de cineva am fost acolo, iar cand eu am avut nevoie de cineva sa imi fie aproape, ca intotdeauna, singurul element era vantul, care anunta lipsa vreunei persoane care sa ma sustina macar cu o vorba buna, pentru a imi alunga amarul.

Ar fi prea multe de zis, dar si maine e o zi asa ca voi continua acest nesfarsit documentar al unei vieti poate traite degeaba.

Si totusi, mi-e frica, mi-e atat de frica...

Capitolul 6 - Recviem pentru un suflet pierdut.

As vrea sa ma trezesc si apoi din pat sa ma scol
Dar sufletul meu e mort, e nevoie de un defibrilator
Incercand sa resuscitez inima mea decedata
Sa mai am o incercare sa traiesc in aceasta lume fada
Un lung siroi de lacrimi insirat pe multe leghe
Cele din urma varsate la ultima noapte de veghe
Inainte sa fie ingropat pe veci, fara sanse de revenire
Ce sa mai? Sunt un cadavru ambulant in devenire
Urmand sa fie ingropat in curand pe veci
Un ultim sarut ii dau pe ale sale buze reci
Imi iau la revedere de la cel mai buna partea a mea
Si o sa ma arunc in gol in aceasta lume rea
Nimic nu o sa mai conteze decat ai mei parinti
Care ne-au invatat sa facem numai bine si sa fim cuminti
Si voi folosi acest corp ramas gol ca sa le asigur
O batranete lipsita de orice griji...desigur
Iar cand ei nu vor mai fi pe acest pamant
Prin aceste cuvinte, un sacru legamant
Imi voi lua adio de la aceasta lume
In care nu exista legi,datini,cutume
Si sper sa ma reintalnesc cu ce-acum am pierdut
Sa pot simti din tot sufletul vreau iar sa ajung
Dar pana atunci iadul nu cunoaste margini
Ororile pe care le ascunde ar umple astfel multe pagini
Poate ca asta mi-ar mai ramane sa fac
Sa le scriu pe toate aici in loc sa tac,
Avertizand astfel pe altii de acest drum
De se vor aventura pe el, totul se va face scrum.
Acum permite-ti-mi sa mai pling un pic
Pana cand sufletul va fi-mi luat de al mortii dric
Voi plange pentru ca nu am fost mai tare
Crezul nu a fost indeajuns, vointa nu a fost destul de mare.

Chapter 5 - A new beginning

I apologize from now to the distant reader
That will let his eyes gaze upon this lines
Even if at the start may seem as junk, litter
Poetry my soul and heart defines

Maybe for now i am talking in puzzles, riddles
Nothing makes any sense for i have not even begun
To enchant you with my strings and fiddle
But from now the spell is done

From now on you will keep reading, pushing forth
Your limits, your heart, imagination
Just like the guiding light that comes from the north
This purpose will have this creation

Thoughts are rushing through my mind
And everlasting flood of lines
I’ve endured for too long and been so blind
But now they finally surface...the rhymes

One year it has been since my last line was written
And that was with love in both mind and heart
But the result was fear and my soul was beaten,
Being clouded for twelve moons in the shadows, torn apart

But that is done now, a new age begins,
As the phoenix arises from its own ashes
As they play in the endless oceans, the dolphins
I will the magic pen out of the hidden stash

I played by this world’s rules for far too long
And found myself lost in the dark shadows
But now it is time for you to here my song
Carried by the wind, the sun and swallows


All these words, they might make no sense
But for me it is the silver lining
The lifeline in the void, the helping hands
Thus unlocking these heavy shackles, the magic bindings.

Releasing thus this soul to dream,
To create new worlds and to explore
And quiet down the never ending scream
So I can free the ancient lore.

Unthinkable is the power of a single word
It can destroy lives, bring them to ruin or create
Even the most complex universe or world
Stronger even than destiny or the fates.


Such is the power bestowed upon myself
A sanctuary deep within my own foolish mind
That cannot be stolen or learnt from books upon a shelf
But an angelic gift that one cannot ask for, cannot find

But now that I have recovered from this long sleep
I can never stop from writing anymore
But my awareness and imagination I must keep
It I can’t forsake, I can’t ignore

In these twelve month that have gone by
A lot of lessons have been learnt,
From the lustful intentions to being unable to cry
My spirit’s wish to write has deeply burnt

And let the runes carved within my skin
Shine bright and engulf thus the fear
Giving back my angel eyes and my devilish grin
A new beast on this world will now appear

Even if random are the words that I write
I can’t stop and I will not, such is my desire
But with this chance I will ask you, invite
For you to release your own unquenchable fire

And let your mind fly, let it spread your wings
And forget that this place we live in
Is a one way road with a prewritten ending
Our very existence feels the strain

I have been called in so many ways
From being weird, crazy and a freak
Childish and foolish is the mood my heart displays
After all i am nothing but a social misfit

What more can i say, i have no true friends
The ones i have are too far away
And the distance between us cannot make amends
Or help keep me out of harm's way

I have been backstabbed so many times
By those that were closest to my heart
Was foolish, couldn't read between the lines
All was lost, i had again to start.

But now i know better, expect for the worse
Always keep a few aces up my sleeve
In case of betrayal i will show no remorse
Vengeance will be harsh and swift

Interludiu

Iata ca a trecut aproape o saptamana de cand nu am mai scris desi s-au intamplat destul de multe lucruri care sa imi dea de gandit.

Imi permit sa incep cu reuniunea de 10 ani a clasei a 8-a din Scoala Generala nr.7, intalnire ce a avut loc sambata trecuta la Carul Berarilor pe Lipscani. A fost exact cum ma asteptam, poate un pic mai mult chiar. Ajuns acolo la ora stabilita, cu o eroare de un minut sau doua, am gasit culmea doar doua persoane, Claudia Enache si Simona Loghin. Sincer am fost foarte emotionat sa ii vad pe toti dupa un deceniu in care nu ne-am mai vazut sau nu am mai vorbit prin nici un intermediu si eram curios sa vad cum am evoluat cu totii, ca persoane, ca mentalitate, ca suflete.

Cum era de asteptat, unii au ramas in punctul unde erau si acum 10 ani, altii au evoluat, altii si-au schimbat modul de viata, altii au ramas la fel. E interesant sa vezi cum nebanuite sunt caile vietii si cum ajungem in locuri si sa facem lucruri pe care nu ni le-am fi imaginat cand eram in clasa a 8-a. Unii s-au casatorit, altii planuiesc sa isi traiasca viata in continuare intr-un ritm alert, neavand de gand sa incetineasca pana la 30-35 de ani, unii sunt in culmea fericirii altii abia isi cauta visul iar altii inca sunt in cautarea implinirii acelui vis. A fost o seara cel putin interesanta din toate punctele de vedere, cum zicea Andrei Gherghe, un bun prieten inca de cand eram mici in clasele primare, "Aceasta intalnire ne aduce inapoi nostalgia in inimi", facandu-ne sa ne fie dor de acele vremuri. Am petrecut pana tarziu in noapte, urmand sa ne mai intalnim cu totii cat de curand.

Chapter 4 - The philosopher within time

Another year is coming to an end

A human's fate might brake or bend

Living in illusion, in a world of deceit

The everlasting flame of lies is lit

I don't recognize myself anymore

Deluding that my soul is not sore

That i might be happy and filled with love

Instead i'm jumping off the cliff of a cove

An illusion is all that i feel

The fate is just like a wheel

It might be real or all just a dream

A myst that in the morning dissapears

Will I ever be able to live

To truly forget, redeem, forgive

Will i be able to truly smile

The pure sincere smile of a child

My soul will radiate brighter than the sun

Sighs...the story has just begun

i am sick of playing games

A stage set in purging flames

And me just an actor without glory

In life's cruel and endless story

Searching for ideal love

Illusions on the wings of a dove

That fly away not to be caught

Not seen, smelled or sensed by me

Those kind of things cannot be bought

For they roam away from the world, free...

But living in this endless lie

Makes my soul bleed and die

Resurrect and perish once more

Tormented from its skin down to its core

I don't know how much can i take

Before i will bend, before i will brake

Friends without spiritual connection

The shield of human world acts as protection

Protect you from love, from mercy, from pain

But slowly acts like a lethal bane

The bonds that are built are instantly broken

It's just the cruel destiny's token

For you believe in laughter and smiles

And for that life fills you up with cries

Cries of pain, cries of despair

Your soul is facing the electric chair

Will you live or will you die

Saved be you by the tears you cry

Tears that purge and purify

That you can't reject and can't deny

They will be bringed one way or another

To your sister, father, mother

They all will suffer, that the law

We all have to face this beast's deadly paw

The paw that strikes the weak ones down

Those who think are strong bow down

And enter its grip without knowing

In the demon's fog they start drowning

One question forever lingers in my mind

Me and this nightmare will forever bind?

Will i awake and face the life

With all i have, ending this strife

Will i find the love i search

The peace i long for so long....so much

Or will i die in ignorance

A bliss for others...an ensurance

For me a neverending torment

Without hear,sight,smell or scent

An eternal maze and me traped inside

My body, mind and soul collide

Merging all into one, spirits too

But thinking it makes me feel so blue

I wander this earth forever alone

Listening to despair's high tone

Echoing throughout the world

Souls are ever bought and sold

Like a merchandise sold for cash

I think that this is nothing else but trash

One cannot be bought at any price

My soul's freedom ...eternal paradise

A long way to achieve that goal

But i am here to fight...not fall into this hole

A soulmate i need to pull me out

From this void that i dwell in...

And i will shout as hell as loud

I won't give up, i won't give in

Light up my spark, this yearning desire

May it forever burn like Hephaistos fire

An opposition to Medusa's power

Where there is stone...there will be flowers

All the lands will bloom that day

And joyful spirits will bring praise

Remember the dark world as if a dream

And live in peace...outside this storm

That is my dream...won't live to see it

This chaotic world will make sure of it

Greed, lust, envy and malevoyance

People not fighting, living in obedience

Forgetting the basics, where they reside

Where there true home is, their ancestry pride

The pride of Dacia, Maya, or Greece

Lost in the ages with the golden fleece

As things become history, legend and myth

They are forgotten but not by the sleuth

He will remember where his origins lay

And his ancestors will lead him when he is astray

But all this without a kindred soul

Is all in vain I tell you all

Without one to share your hopes

We're living just like second grade dopes

One who will live for us as we live for them

That will give that souls, more precious than gems

The finest jewels the mankind ever seen

The brightest starts in all galaxies they've been

They light up our lives, awake us from this dream

Make them reality, a ledge you can lean

A brick on which you build...a castle

Away from this putrid world's hustle

They are the purest angels of all

They give you wings when you start to fall

They help you reach towards the sky

You helpless find yourself cry

Because you know that without them

You wouldn't be able to fly then

They tend your wounds and heal your soul

So you can accomplish you life's goals

As a conclusion, without a soulmate

A waste of time to challenge fate

With them you are surely winners

Without you are meer gamblers

As i haven't found the one for me

I pray that it isn't the case for thee

I hope that you already found her

Or him...and that you treasure

For if you don't than you're a fool

Drowning in this life's turmoil pool

I say this to all of you

May you be loved for it is true

Capitolul 3 - Distractie si invatare

Ma simt nevoit sa scriu astazi pentru ca ieri a fost o zi plina de evenimente notabile. Aseara in sfarsit au citit capitolul doi din aceasta cuvantare pe care o tin eu in acest blog cele doua persoane care doream sa le citeasca, si reactia a fost se pare una pe care nu o mai simtisem de mult timp incoace. Uitasem cum este sa sochezi pe cineva prin lucrurile pe care le fac, nu stiu in ce masura am socat acea persoana, dar doar vestea ca am facut-o din nou mi-a dat un plus de energie.

Din motive lesne de inteles o sa folosesc nume fictive pentru persoanele cu care ma intalnesc. Am fost sa vedem Robin Hood, un film extraordinar in esenta si in amanunt. Am ramas socat de versiunea prezentata, una in care faimosul rege Inima de Leu a dus Anglia in pragul falimentului si al cuceririi acesteia de catre francezi, acesta fiind nimic mai mult decat un tiran betiv care praduia totul in acele faimoase cruciade pentru a reface visteria Angliei, masacrand barbati, femei, batrani si copii in numele religiei. In acelasi timp armata lui se compunea in mare parte din betivi ordinari si depravati fara pic de onoare, mercenari in adevaratul sens al cuvantului, cu mici exceptii bineinteles.

Sa analizam un pic personajele si felul in care ele relationeaza fata de celelalte versiuni ale acestei povesti epice. Am spus deja despre rege, apoi stim cu totii ca in legenda se vorbea despre Robin Loxley. In cazul nostru este vorba despre Sir Robert Loxley, care locuia in Nottingham si detinea cam tot pamantul din zona, care s-a casatorit cu Lady Marion, iar aceasta a ramas acasa incercand sa intretina familia si sa aibe grija de tatal lui, ramas orb in timp ce acesta a plecat 10 ani in cruciada cu sabia tatalui sau. Era unul dintre cavalerii apropiati regelui si cel care a fost desemnat sa duca inapoi in Anglia coroana regelui dupa moartea acestuia. Robin Hood aka Robin Longstride era liderul companiei de arcasi din armata regelui, care in ultima batalie inainte sa se intoarca in Anglia, cea in care moare regele vrea sa dezerteze si sa traiasca iarasi liber, asa cum a facut inainte sa porneasca in aceste cruciade blestemate. La fel ca si little John, doar ca acesta era unul din fruntasii armatei care cucerea un castel. Parintele Tuck este un calugar ce a fost adus in Nottingham in locul parintelui care a fost promovat la York. Printul John, si aici era un depravat care abia de isi stergea mucii de la nas singur. Spre sfarsitul filmului bineinteles ca Robin ramane cu Marion iar ei 2 sunt proscrisi la fel ca si restul oamenilor ce le tineau partea in Nottingham. Sfirsitul este pe jumatate dezolant, pe jumatate datator de speranta. Dar mai bine nu mai vorbesc eu despre acesta si mergeti sa il vedeti. Merita cu desavarsire.

Sa revenim la numele acelea fictive. Pentru una dintre ele, cea mai copilaroasa as putea folosi numele de Hannah, care inseamna gratie, farmec, indulgenta, eleganta, indurare. As putea sa zic ca acesta este un nume potrivit pentru ea si din prisma faptului ca toata aceasta descriere a numelui este in perfecta simetrie cu personalitatea ei, reflectand-o perfect.

Sa gasesc un nume pe care as putea sa il folosesc pentru a doua persoana este mult mai complicat, deoarece ea este o persoana mult mai complexa si mi-a fost foarte greu sa gasesc un nume care sa contina tot ce este ea, dar dupa ceva cautari, in sfarsit am gasit unul sa se potriveasca perfect...Athena (Atena), Zeita greaca a Intelepciunii. Descrierea ei pe scurt ar fi urmatoarea : "Athena was loved by most everyone, and was a very loving person herself." Pe langa aceasta descriere succinta alte atribute ar mai fi bunatatea sufleteasca si modestia, precum si arta de a invata pe altii lectii de viata fara ca acestia macar sa isi dea seama pe moment, lucru pe care l-am simtit pe propria piele in acea seara.

Cand am ajuns acolo, i-am spus Hannei ca trebuie sa se maturizeze si ca mai are multe de invatat, la care Athena a raspuns intr-un ton foarte cald "Nu il asculta. Esti perfecta asa cum esti." Nu am realizat pe moment ce incerca sa spuna. Mai tarziu cand am ramas doar eu si Hannah la o tigare si o cuvantare, i-am zis ca fiecare se maturizeaza in propriul fel si ritm si ca nimeni nu ar trebui sa fie scos din acest ritm doar pentru a se supune legilor lumii in care traieste. In fine, am ajuns acasa si am inceput sa analizez tot ce s-a intamplat in acea seara si mi-am dat seama ca am fost pus cu botul pe labe, la propriu. Tocmai ce ziceam ca fiecare suflet evolueaza in propriul ritm si atunci cuvintele Athenei mi-au rasunat in minte, dandu-mi seama cat de copil sunt eu inca. Am fost invatat la propriu o lectie in intelepciune, toleranta, chibzuinta, bunatate, lucruri pe care inca se pare ca nu le-am deprins in intregime si mi-e rusine sa vad cat de ipocrit am putut sa fiu. Tocmai eu vorbeam de maturizare si de rabdare si se pare ca tocmai eu inca am mari lacune in aceste lucruri. Tot ce ramane este sa ii multumesc pentru frumoasa lectie de viata si pentru felul in care mi-a predat-o, sa iau aminte si sa am grija sa nu mai face aceleasi greseli ca si pana acum.

Este o persoana fascinanta, din toate punctele de vedere si sper sa apuc sa o cunosc mai bine, pentru ca sunt sigur ca inca mai am multe de invatat de la ea. Pe langa ea inca par un copil razgaiat care abia invata sa mearga.

Offf...As putea sa continui sa scriu atat de multe dar pentru moment ma inec intr-un sentiment de mahnire in ceea ce priveste aceasta viata si incerc sa gasesc o solutie sa ies din ea.

Capitolul 2 - Blestemul si misterele

Aceasta ar fi a doua oara cand scriu ceva intr-o saptamana, un nou record daca m-as putea exprima asa. Tot ce pot sa imi doresc in momentul acesta ar fi sa pot iarasi sa scriu zilnic nenumarate randuri in care sa pot ilustra imaginile sinistre si in acelasi timp angelice care se contureaza in spatele mastilor pe care le port ducand sufletul meu cand in infern cand in purgatoriu. De paradis nici nu poate fi vorba, caci mai am mult de strabatut din aceasta "coasta singuratica" pana sa pot ajunge la salvare.

As fi putut scrie si zilele trecute, dar o accentuata stare de depresie m-a oprit. Nu aveam chef sa fac nimic, si in acelasi timp nu aveam rabdare sa stau locului. De mult timp nu m-am mai simtit asa de incoltit de lupii nemilosi ai destinului, lasat prada naturii fara nici un dram de speranta. Se adunasera toate peste mine, si o conversatie cu un fost coleg de generala si foarte bun prieten in copilarie a facut ca ghilotina sa cada asupra-mi. Munca pe care el o intreprinde este exact ce isi dorea sa faca in viata si ii aduce bucurie, de altfel un lucru extrem de rar in zilele noastre, sa iti poti permite sa faci ceea ce iti place pentru toata viata este o adevarata binecuvantare.

Sa revenim totusi la subiectul principal. Pe langa grija financiara pentru ziua de maine, cu noile legi bugetul familiei diminuandu-se considerabil, lipsa unei cariere care sa imi aduca vreo satisfactie (scris), lipsa unui cerc de prieteni care sa poata macar sa inceapa sa inteleaga ce si cum sunt eu de fapt si astfel sa pot preda mai departe toate aceste invataturi care desi le-am acumulat in 23 de ani totusi se pare ca au fost stranse intr-o perioada mult mai mare de timp decat aceasta viata efemera pe care o traiesc eu acum. O alta parte a acestui blestem sub influenta caruia a fost intreaga-mi viata este aceea ca singurul lucru pe care mi l-am dorit vreodata sa nu imi fie indeplinit, ci doar amagiri, himere pe care atunci cand ajungi sa le atingi se transforma in pulbere fiind risipite astfel de o singura adiere de vant. Poate multora o sa li se para siropos, dar da, vorbesc despre dragoste.

Acesta este un subiect prea complex pentru a putea fi discutat intr-o simpla postare pe un blog amarat. Dar certitudinea pe care am ajuns sa o cunosc este aceea ca nu stiu daca o persoana la un milion traieste cu adevarat o poveste de dragoste. Poate nici atat, poate este o cifra mult mai infima decat aceasta, cel putin la magnitudinea la care sunt obisnuit eu sa traiesc. Acum nu vreau sa credeti ceva de genu: "Ia uita-te domne si la asta. Da' cine se crede el sa spuna cum se traieste in lumea asta si ce e aia dragostea. Cine e el sa ne tina teoria batului de chibrit in ceea ce priveste iubirea? Cu ce mama dracului e el mai special de isi permita sa zica astfel de lucruri?".

Accept aceste intrebari si este simplu a le raspunde la toate printr-un lucru pe care mi l-a spus buna mea "surioara" din facultate acum cativa ani si anume d-soara Ozzy Raluca,care imi spunea intotdeauna ca traiesc prea intens fata de restul lumii si ca energia pe care o am eu este mult mai puternica fata de ceilalti. Nu stia cat de adevarate sunt aceste lucruri pana nu a trecut printr-o perioada nefasta in dragoste. Poate nefasta este prea putin pentru a descrie acea stare, este mai degraba o combinatie fina intre tortura, durere si agonie, fiind neputincios in fata evenimentelor ce se desfasurau in fata propriilor ochi fara a putea avea un cuvant de spus pentru a opri acest chin continuu. Si cand i-am spus ca asa de intens traiesc eu zi de zi, fara vreun alt factor cum ar fi atractia fata de o persoana de sex opus, care sa deschida acea cutie a Pandorei ce este sufletul meu, a inteles cu adevarat la ce chinuri sunt supus zi de zi doar pentru ca pot simti.

Si din nou revenim la subiectul principal. Cum mi-a trecut acea stare avansata de depresie? Sincer inca este un mister, singurul raspuns pe care am reusit sa il gasesc fiind persoana care a facut acest lucru sa se intample, si culmea nu as fi crezut niciodata ca se va intampla tocmai din partea ei.

In acest moment as putea sa spun ca in viata mea salasluiesc trei fiinte : prima o reprezinta aceasta persoana, care se pare ca este un copil mare, asta fiind drumul pe care ea l-a ales in aceasta viata, nimic neputand sa o doboare sau sa faca sa ii piara zambetul de pe buze. A doua este o persoana plina de mister, o doamna in adevaratul sens al cuvantului, frumoasa, aranjata, inteligenta, care raspunde cu tact la diversele apropouri care ii sunt facute, avand grija sa nu raneasca pe cel care le-a facut dar prin modul de exprimare sa dea de inteles ca nu este posibil, desi cuvintele exprima opusul. As putea spune ca este un suflet cu multa experienta in spate, dar prefer sa ma abtin pana la noi informatii.
A treia este o persoana in care vad stabilitate si siguranta si alaturi de care as vrea sa cladesc un viitor. Sincer nu stiu daca felul in care traiesc eu sau ce imi doresc de la aceasta viata are vreun punct comun cu ce doreste ea, dar incercarea moarte n-are.

Ideea este ca fiecare dintre ele influenteaza intr-un anume fel al meu suflet, influentandu-l dincolo de capacitatea mea actuala de intelegere, si as vrea sa le cunosc mai indeaproape, sa stiu cum gandesc, cum simt, ce asteptari si ce vise nebunesti au de la aceasta viata. Nu am nici o asteptare ca ceva sa se intample, pur si simplu ele reprezinta un mister pentru mine, unul din putinele pe care le poate oferi societatea actuala ce merita a fi dezlegate.

Oricum este un lucru pe care simt ca trebuie sa il fac, sunt niste lectii pe care trebuie sa le invat de la aceste distinse suflete, si sunt dispus sa le invat indiferent de pretul pe care il voi plati mai tarziu in fata destinului. Spun acest lucru pentru ca nici macar o lectie pe care o inveti nu e gratuita, pretul fiind stipulat in contractul cu aceasta lume, desi nu stii care este acesta de la inceput ci abia cand apuci sa il platesti iti dai seama de cat de mare e acesta.

Chapter 1 - The Comeback

I have somewhat doubts if i should write in romanian or in english but since my old blog was only done in my native language, thus this will be a combination of the two that define me.

How long has it been since i let my soul open and let my fingers run chaotic on the keyboard writing all that i think and feel in these moments? It has been about one year and a half since my last blog entry and about one year since my last creation was started (of course due to lack of inspiration i decided to postpone the process of creation to another time when my words will make more sense and will please me first of all).

A lot has happened in this past year, although i feel as if my life stood still in time and that the battle with destiny is at a stalemate stage. I don't know where even i should begin.

First of all, these three years i spent in the airport working provided me with plenty enough souls to study, few of which i got attracted to and helped me skip a few steps in this winding road we call evolution. Nothing really happened besides a crush and weeks full of turmoil trying to figure out why it didn't work, if there is anything i did wrong with each of them. I have analyzed every angle one could possibly imagine at the moment, but as always it proved to be the wrong thing to do.

I stand by my theory that the INSTINCT is the primal and most conclusive element that one can follow because it is never wrong if you learn to listen to it and then tune in to its wavelength being able to even foresee up to a point the outcome of a situation or a relationship before it even starts to develop.

The definition of the INSTINCT is quite simple if one takes enough time to think of it : "The first sensation that comes to ones soul at analyzing something, before the first thought comes forward, before the first emotion emerges, before anything that might be subjective and alter the conclusion that we are trying to reach."
Also the INSTINCT will be tuned in conformity with its bearer's needs, principles, goals and destination. It may be different from one person to the next in the way it acts, depending besides the things i said earlier on that soul's real age. For example if it is one like mine that has lived for centuries if not for far more than that the needs that need to be fulfilled are very deep and have a lot of conditions that need to be met before it even attempts to acquire the goals that must be reached within one lifetime. In addition to this, the needs, goals, principles are infinitely more complex to one who has lived as long as i did than to the average human that just barely learns to speak and walk, metaphorically speaking of course. (Note to the reader : "If a psychologist reads this post would probably think that i am a crazy and narcissistic person suffering from delusion, multiple personality, paranoia, schizophrenia and probably a few more diagnostics than those listed here. But if you think like that you should not read further on because you would not understand a thing, not to mention to learn anything from the lines wrote here")

Returning to the issue of the INSTINCT, it has proven to me all my life that is ALWAYS right. Although there were times when i have come to doubt it, not seeing why one situation has gone opposite of what i thought was necessary for me, later on after things calmed down its purpose was to be revealed. Also i managed to see that in those situation there were lessons that needed to be learned to keep me accelerating on this "lonely coast" towards redemption and bliss.